Ma gandesc ca sunt ganduri si trairi pe care e bine sa le tot repetam.
Ma gandesc ca, daca l-am iubi pe Dumnezeu, ne-am iubi si pe noi insine. Daca ne-am iubi pe noi am sti cum sa ii iubim si pe cei din jur. Daca am iubi oamenii atunci am iubi si animalele. Daca am iubi animalele am sti sa iubim si natura. Si daca am iubi natura am respecta planeta, care este Creatia Lui. Si uite asa... se inchide cercul iubirii, caci tot la iubirea de Creator am ajunge.
Si viata ar fi un dar, nu o lupta. Si oamenii ar fi un dar si nu i-am trata ca pe obiecte asupra carora sa varsam veninul neiubirii de sine, al frustrarilor si neimplinirilor noastre, al asteptarilor noastre neimplinite, indiferent de alegerile pe care ei le-ar face. Daca L-am iubi pe Dumnezeu, am respecta alegerile celorlati, caci Liberul Arbitru ar fi si pentru noi la fel de important ca si pentru Dumnezeu. Daca L-am iubi pe Dumnezeu am mangaia sufletul celui de langa noi cu aripa iubirii nu cu lama ascutita a cuvintelor. Daca L-am iubi pe Dumnezeu nu ne-am permite sa judecam nici una din alegerile celui de langa noi, caci iubirea imbratiseaza tandru nu incolaceste ca sarma ghimpata.
Si gandind aceste lucruri tot jupoi de pe mine, cate putin, haina scortoasa a orgoliului, a ego-ului mintii umane, pentru a ajunge la bucatica aceea care il cunoaste si iubeste pe Bunutul.
Dupa cum spune o fiinta pe care o iubesc: "incepi din fizic" si se va manifesta la un moment dat in toate structurile. Multumesc, Maestra, ca mi-ai aratat!
No comments:
Post a Comment