Some flowers

A sweet, delicate and elegant set with white and lavender,

Swirl, swirl, swirl...

Well... great technique! I just had the courage to try it and... I discovered that, this swirl, is adictive!
Look closely to these wonderful beads!
The only thing you know, when you decide to use this technique, is the mix of colours.
The rest.. is surprise! This is why I love this technique! SURPRIIIIISEEEEE!!!!
Love them! All of them!
Hope you enjoy them!

A story about ... Africa

Well... I don't know what you think, but when I worked at this set all I saw was Africa!
The hot sun, those smooth dunes, and some oasis... these are, all, about Africa! Well... at least in my dreams!

Another faux Lapis Lazuli

This set was made last year in spring.
Finaly... I put it together and well... I love it!
What do you think?

Not for sale

Faux Lapis Lazuli and silver plated NT cooper wire

This is a set that I love to made and I adore to wear! It's like I take the sea, all around, with me!

The stone is made with polymer clay.

Cativa nasturi - Some buttons

Some buttons I've made last summer.
I wanted to sew them on a bag made from jeans but... it's still a dream. Maybe next summer

E-mail primit

Cele ce urmeaza nu sunt ganduri scrise de mine, dar sunt ganduri pe care si eu le am. Eu doar le-am primit in e-mail si mi-am zis sa le postez si pe blog. Nu fac politica, nudiscut situatia societatii romanesti, nu combat.... doar transmit randurile unei alte persoane pentru ca mie mi-a placut foarte mult felul in care au fost scrise.


"From: C... F... <...>
Subject: La salle des profs

"AM citit asta pe un blog... intr-un fel m-am regasit! Voi....???? 

Trimteti la toti cunoscutii!!! *(profesori si nu numai!)

La salle des profs

Cancelarie. Frig. Nici macăr toamna nu-i ca vara! Profesorul corectează tezele elevilor de la clasa a X-a B. Nu, nu, clasa a X-a B nu se află în competiție cu clasa a X-a A pentru a obține cea mai bună medie anul acesta. Ăla era un film comunist. Suntem în anul 2011 și nu mai suntem copiii, conform cântecului „Noi in anul 2000...”

            Bine că și-a pus geaca asta groasă! A fost a baiatului, unicul copil.Paranteză: când a intrat în clasă, fetele de la X B s-au oprit pentru o clipă din discuțiile despre Bianca Drăgușanu și noul salon de extensii de păr și i-au aruncat sarcastic: „Ce geaca misto aveți don’ profesor! Vă atârnă un nasture.”Paranteză închisă.

 Zâmbi ușor și ochii i se umeziră cu gândul la fiul lui. Olimpic internațional la informatică, mândria familiei, studiază în SUA și vine acasă o data la doi ani. Va ramane acolo și dorul de el ii sfașie inima în fiecare zi.

            Alungând nostalgia, Profesorul băgă mâna în buzunar să-și caute batista. Minune!!!!

Cu mâinile tremurânde, scoase o hârtie de 10 lei, nouă, rozalie, radiind în jur o lumină fantastică. O muzică divină îi suna în urechi: Aleluia...Aaaleluia...

            Vrea sa o strige pe soția lui. Predă si ea în același liceu. Limba română. De fapt, aici s-au cunoscut acum 22 de ani, tineri debutanți gata să rastoarne lumea. Au trăit împreună Revoluția, strigându-și pe străzi dorința de libertate. Doamne! Era gata să își dea viața atunci pentru un ideal! Si cât s-au bucurat și câte planuri și-au făcut...

            În celălalt colț al cancelariei, doamna lui îi explica de zor unei colege mai tinere cum să împartă puiul pe care aceasta din urmă îl primise de la parinții de la țară astfel încât să obțină cât mai multe feluri de mâncare. Ce norocoasă domnule, colega asta, cu neamurile ei de la țara!

 Iar sotia...Atâta patima în vorba ei nu mai vazuse de acum 20 de ani, când  își alegeau o carte de citit în fiecare saptămâna și o comentau duminica, împreună cu alți doi colegi, soț și soție, acum plecați în Germania.

            Profesorul se opri dintr-o dată cu hârtia miraculoasă în mână și cu chemarea către soție nerostită. Se privi pe sine ca pe un strain și vazuUMILINȚA.

            În acest timp, la televizorul din cancelarie, care își rula programele, de cele mai multe ori nebagat în seamă, Președintele anunța, cu voce inconfundabilă, noi măsuri de austritate.

***

Este o poveste despre noi. Despre modelatorii de destine. Despre cei care nu fabrică pâine, nici mobilă și mai ales nu au firme care să contracteze construcții de autostrăzi imaginare.

Este o poveste despre alienare, despre uitarea a ceea ce ai visat să fii și ceea ce ai devenit, în momentul în care cineva a decis că munca ta nu mai contează pentru societate.

            Cineva, într-o zi din mileniul XXI, din țara numita România a decis, cu zâmbetul pe buze, rostind cuvinte precum calitate, progres, performanța, pact pentru educație, ca profesorii nu au nevoie de prea mult pentru a-si implini menirea.

            Libertatea, valoare socială câstigată cu un preț atât de mare acum 22 de ani a rămas doar un cuvânt. Tot ce însemna ea: libera exprimare, dreptul la o muncă plătită corespunzător, dreptul al a fi informat, posibilitatea de a călători dincolo de granițele țării, posibilitatea de a locui, de a te hrăni decent, de a oferi copiilor tăi un viitor frumos a fost anulat sau limitat de ceea ce numim acum DEMOCRAȚIE și care este în fapt doar cocoțarea la putere, pe rând, a unor personaje interesate doar de propria îndestulare. Folosind cuvintele « țară », « popor », « bunăstare », « reformă », «criza mondială », aceste personaje ne-au bagat adânc mâna în buzunar, privindu-ne în ochi.

            Oameni educați, cu sentimentul răspunderii pe care o au fața de meseria lor și față de copiii pe care îi educă (lăsând în plan secund de cele mai multe ori de proprii copii), profesorii au acceptat mereu așa zisele « masuri de austeritate », sperând că mâine va fi mai bine.

            Treptat, speranța s-a tansformat în regula de viața, ne-am hranit cu speranța și le-am promis propriilor nostri copii speranța.

            Am lăsat într-un colț al sufletului visurile noastre: cărțile pe care ni le doream, călătoriile, o casă, o mașina, o aniversare frumoasă pentru copilul nostru, o ieșire la restaurant, o seara la teatru…

            Am învațat în schimb să improvizăm, să ne împrumutăm, să refinațăm, să facem conserve, să mergem în week-end la țară și să venim cu ceva provizii pentru o săptămână, am renunțat la abonamentul de telefon și am trecut la cartelă, am descoperit hainele second-hand, ne-am zis că o excursie la munte este un lux prea mare și am înlocuit-o cu o deplasare la bunici, mult mai profitabilă de altfel.

            Am devenit astfel, fară să ne dăm seama, niste oameni triști, blazati, conformiști, UMILI.

Am ajuns să ne temem și pentru firimiturile care ni se aruncă. Dacă le vom pierde și pe acelea? Într-o țară în care locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține, în care însuși Președintele îi îndeamnă pe cei nemultumiți să își găsească altceva sau să plece în țări care le pot oferi mai mult, singura reacție pe care au găsit-o profesorii este obedienta și conformismul.

Amară soarta profesorului și convenabil mod de control pentru cei ce ne conduc!

Mai putem spune în acest caz că suntem niște oameni liberi? Ce înseamnă umilința dacă nu pierderea libertății, prin pierderea rând pe rând a valorilor care o compun?

Odinioară stâlp al societății, profesorul, cel care prin munca lui, prin măiestria lui, prin arta lui, poate hotarî felul în care  arată o țară în funcție de felul în care formează generații și generații de elevi, a ajuns în România unui secol XXI, întunecat ca un Ev Mediu, în judetul Teleorman, să accepte inclusiv munca neplatită.

Poate că nu au nevoie de bani profesorii, poate cu adevarat demonetizata expresie “hrana spirituală” a ajuns în judetul nostru să capete forme concrete, poate printr-un act de magie cuvintele au început să platească facturi și rate la bancă, muzica să se transforme în mâncare și filosofia sa țină de cald ! Dar nu este de acceptat ca un om hranit spiritual să fie un om lipsit de reacție. Daca nu luptăm pentru banii care ni se cuvin, măcar sa luptam pentru principiile noastre încălcate, dacă acestea există (să nu existe oare ?), să luptam pentru idealurile cu care am pornit la drum atunci când am debutat în această meserie, sa luptăm împotriva folosirii noastre în jocuri politice de către personaje cărora (dupa vorbă, după port) scoala le-a fost dușman în copilărie și le este și acum.

                                                                       Scris de Profesor la GST "

Despre ce dieta am tinut I

Cele ce urmeaza sunt spicuiri dintr-un jurnal pe care l-am tinut pe perioada dietei si in care am scris, din cand in cand, ganduri care mi s-au parut interesante:


"Noi, cei cu tendinte spre obezitate, avem 2 mari componente care ne genereaza cresterea in greutate:
1. componenta genetica
2. componenta psihologica
Intre aceste doua componente singura pe care o putem controla este cea psihologica, ceea ce, la un mic calcul injineresc, ne confera sanse de reusita de 50% sa slabim atunci cand reusim sa o controlam.
Daca putem sa gasim o motivatie foarte puternica, daca reusim sa ne disciplinam, daca reusim sa fim perseverenti si rabdatori... sansele cresc foarte tare (asta ca sa nu zic exponential). Insa toate aceste elemente obligatorii intr-o calatorie de dieta tin tot de psihologie, ceea ce inseamna ca le putem controla.
Ziceam eu la un moment dat ca mantra celor care vor sa slabeasca este VREAU, STIU, POT! Ea trebuie folosita exact in ordinea asta! De ce?
VREAU este verbul care da motivatia. "Vreau pentru ca ..." Cu cat motivul pentru care vreau sa slabesc este mai departe de acceptarea din partea societatii, mai departe de admiratia din partea celorlalti, mai departe de de tot ceea ce se petrece in jurul nostru, cu atat motivatia este mai puternica.
STIU: este verbul care ma determina sa fac munca de cercetator in materie de nutritie si psihologie, astfel incat sa acumulez cat mai multa informatie necesara pentru a putea trece peste obstacolele ce se ivesc in calatoria numita dieta. Frustrarile, platourile, alimentele interzise, ancorele emotionale fata de alimente, lipsa anagajarii energiilor psihice si fizice, toate pot fi depasite daca stii din ce cauza apara si daca te cunosti foarte bine astfel incat sa negociezi cu tine extrem de eficient in momentul in care ele incep sa se manifeste.
POT este verbul care incepe sa vibreze in momentul in care VREAU si STIU sunt indeplinite. Pot este plin de incredere si el se manifesta doar atunci cand sunt sigura ca vreau si sunt sigura ca stiu cum sa ajung la telul meu. Cand POT incepe sa se manifeste... aproape nimic nu mai sta in calea catre tinta. Si aici nu e vorba doar de dieta, dar suntem pe acest site pentru o dieta. Pot este un verb extrem de puternic, a carui vibratie confera siguranta in actiune. El reprezinta o atitudine. E atitudinea pozitiva, e credinta reusitei si este esential sa fie bine sustinut de vreau si stiu. El este cel care angajeaza energiile mentale si fizice in procesul care urmeaza sa se desfasoare (indiferent de natura procesului). Este un verb subtil care trebuie sa se manifeste in interiorul persoanei. Nu este de ajuns sa-l repeti zilnic, trebuie sa-l simti la niveluri energetice interioare.


Acum... 
Psihologic vorbind, tot comportamentul nostru este legat de 2 emotii foarte puternice: suferinta si placerea. Toate actiunile noastre in viata sunt legate de aceste emotii, ambele fiind extrem de puternice. Ambele se pot transforma in dusmanii nostrii sau in aliatii nostri.
Daca fugim de curent electric pentru ca stim ca ne poate provoca suferinta, catre ciocolata alergam in cea mai mare viteza pentru ca stim ca ne provoaca placere. Intrebarea este: de unde stim? Raspunsul este din experientele noastre traite de-a lungul acestei vieti.
In dieta, ceea ce trebuie noi sa facem, este sa daramam ancora emotionala fata de dulciuri si sa cream o alta ancora emotionala fata de alimente mai sanatoase, nu de alta dar o viata intreaga de-aici inainte trebuie sa continuam sa manacam altfel. Eu am daramat, in 9 luni de dieta, ancora emotionala fata de dulciuri prin inlocuirea cu cea fata de porridge-ul meu cu cacao (care asa cum il fac eu seamana foarte tare cu o budincuta de ciocolata, doar ca nu contine drogul alb numit zahar). Asta se numeste modificare de convingere: am daramat convingerea ca dulciurile sunt cele care imi produc o stare de bine si am inlocuit-o cu convingerea ca porridge-ul este cel care-mi produce o stare de bine. "

Despre ce dieta am tinut

Foarte multe dintre voi, cele care mi-ati vazut "bilantul lui 2011", m-ati intrebat ce dieta am tinut. Sa-i spunem: hipocalorica personalizata. Nu am fost la nutritionist, dar am citit mult despre nutritie, despre ce are nevoie organismul, despre metabolism, despre ce si cum e mai bine pentru mine sa fac. Una din cartile foarte interesante si de un real ajutor pentru mine in aceasta "calatorie" a fost cartea dr. Mihaela Bilic "Traiesc deci ma abtin". Am mai citit: dr. Mihaela Bilic "Silueta dincolo de mituri"; dr. Alain Golay "Dieta personalizata"; Claire Pinson "Vreau sa slabesc si sa nu ma mai ingras"; Dr. Mencinicopschi "Si noi ce mai mancam"; dr. Gabriela Man "Slabesti mancand"; Mireille Guiliano "Frantuzoaicele nu se ingrasa. Secretul mancatului de placere" dar si alte carti si articole care m-au convins ca eu, de fapt, nu-mi doresc sa tin o dieta ci doresc sa-mi schimb stilul de viata.
Dar, ceea nu voi obosi niciodata sa tot spun, este ca cea mai importanta componenta a unei "diete" este psihicul. Fetelor, doamnelor, domnisoarelor, dragele mele cititoare, abordati-va "dieta cu bucurie", iubiti-va dieta, este drumul vostru catre voi insiva. Nu visati la 30 de kilograme date jos in 3 luni. Rugati-va la Dumnezeu sa va dea puterea sa slabiti 2 maxim 3 kilograme pe luna! Stabiliti-va un target mic, sa zicem 2 kg, astfel incat, atunci cand veti slabi 3 kg/luna sa vi se intareasca credinta in faptul ca puteti si ca este foarte usor!
Nu plecati la drum cu gandire negativa! Nu va priviti dieta cu descurajare sau cu neincredere. Cand plecati la mare, in concediu, va ganditi la cat de lung sau de greu este drumul pana la mare, sau va ganditi cu bucurie, speranta si incredere la prima baie pe care o veti face, la cat de bine va aveti simti cand veti simti nisipul plajei si spuma valurilor? Banuiesc ca la partea a doua... deci...


Ganditi-va cat de bine va veti simti cand veti avea energie sa mutati muntii din loc, cand inima nu o sa mai bata ca nebuna dupa 16 trepte urcate, cand suflul nu o sa va mai lase dupa 15 minute de mers mai in graba doar pentru ca autobuzul a plecat din statie exact cand voi erati langa el, cand coloana va fi fericita si linsitita, cand genunchii si gleznele vor putea suporta si tocuri fara sa mai doara... cand veti purta marimea S, cand colantii vor fi la ordinea zilei in garderoba voastra, cand blugii vor sta demential pe voi, cand va veti simti frumoase si sexy, cand colegele si prietenele va vor intreba cum ati facut de ati slabit, cand barbatii se vor intreba, in sinea lor sau cu glas tare "Mah... oare a avut totdeauna picioarele astea frumoase? Eu de ce nu le-am vazut pana acum?" La asta trebuie sa va ganditi.


Eu am plecat la drum cu ideea ca vreau sa ma dezintoxic de zahar pentru ca mancam 5-6 ciocolate Snikers (duble)/zi si cate 2 pungi de seminte pe langa multa alta mancare. Glicemia era un dezastru, zaceam efectiv in pat pentru ca nu mai aveam putere nici macar pe balcon sa ies, am devenit depresiva... a fost un calvar care a durat vreo cateva luni bune! Si intr-o zi... intr-un atac de panica... am avut simptomatologie de infarct... nu va puteti da seama ce dureri de mana si de omoplat aveam! M-am speriat si am ajuns in urgenta la cardiologie, iar cardiologul mi-a spus ca, din fericire, de data asta, nu este de la inima ci este, probabil pe fond psihic vre-un atac de panica (pesemne ca se mai confruntase cu asa ceva). Dar a tinut sa-mi precizeze ca daca nu fac ceva sa scad in greutate... nu se stie ce se poate intampla... ca asta poate fi un semnal! Si iata! Asta a fost motivatia mea! Motivatie pe care si acum o traiesc cu intensitatea initiala si care m-a mentinut si inca ma mentine pe acest drum!

Well... a little grey sparkle

I made a set with silver grey and black! I love the combination... and I've tried to tell a story in this set! A story about joy, and stars and rivers and... many beautiful things from this world!
Check if you like it!

 Pret: 50 lei

Loving CaBezel

My sister sent me, from Canada,  a few sets of CaBezel. Thank you sis! Love you so, so much and miss you a lot!
On one site with photos (some lack of memory) I promised Wendy Orlowski to show her my first work using cabezel.
I'm so proud of my first set.
In this moment I still expect another few sets from a friend from Canada... I am so excited abou that!!!! Thank you Camitzi, too! You'll make me a great gift!
Love to work with cabezel!
So Wendy.. this is it! Klimt cane in a frame!

PRET: 50 lei