Deși sunt un utilizator înrăit al Internetului, sunt dependentă de el, trebuie să mărturisesc faptul că are o mulțime de informții care mă agresează. Mă agresează estetic, vizual, auditiv, mental. Dar, căci există și acest mare dar, mă și ajută. Mă ajută să-mi găsesc informația care mă interesează, deși trebuie să fac un slalom de mare performanță printre bruiajele de informații false, incorecte, trunchiate sau nedocumentate.
În ultimele 2-3 zile l-am regăsit pe Omul Dan Puric.
Îi mulțumesc pentru că s-a zbătut să ajungă acolo unde cuvintele lui au reușit să străbată distanțe spațio-temporare până la mine. Îi mulțumesc pentru că mi-a dat un punct de stabilitate într-o Românie secătuită. Îi mulțumesc că are constanță în discurs și talentul de a transmite ideea, conceptul, credința. Îi mulțumesc că a ales să fie hulit de mulți pentru a putea fi apreciat de și mai mulți. Doar că cei și mai mulți din urmă nu avem puterea glasului celor mulți, mici și îndoctrinați, profesioniști ai hulei; hulitori de înaltă clasă a tot ceea ce înseamnă valoare, pe care ei nu o pot înțelege din cauza perdelelor de semidoctrine ce le acoperă vederea. Îi mulțumesc că știe să alegă acele cuvinte care au puterea să mă redea neamului meu. Care au puterea să îmi arate că mai există speranță.
Omule Dan Puric, mi-aș dori din suflet să am onoarea să vă cunosc și personal. Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere până la capăt.
Cu Respect și Considerație
Handmade - Lut polimeric (polymer clay), sarma argintata NT (non-tarnish silver plated cooper wire) - muzica, ganduri, cuvinte, si altele
Pagini
Sunday, January 9, 2011
Friday, January 7, 2011
Thursday, January 6, 2011
CINE SUNT EU (continuarea 1 din n)
În căutarea mea după Eu, mă întâlnesc, în continuare, cu gânduri cuvinte ce mă pot defini:
6. Sunt o copie a dublu helixului - o înșiruire, anume organizată, de patru tipuri diferite de molecule organice, adenină (A), citozină (C), guanină (G) și timină (T), astfel că am unele caracteristici comunei rasei caucaziene: osatură structurată într-un anume fel, musculatura la fel și altele personalizate: ochi căprui, păr șaten, pielea măslinie, etc.
7. Sunt copilul părinților mei și mă pot defini prin moștenirea culturală, emoțională și socială pe care ei, cu pricepere, mi-au oferit-o și m-au îndrumat să mi-o însușesc. Prin extenso… mă pot defini ca și copil al proto părinților și rezultat al moștenirilor lăsate de ei.
8. Sunt formă de energie. Așa mă învață fizica. Tot ce însemn eu sunt forțe de atracție între particulele constitutive. Și mai sunt descărcări energetice la nivel celular și neuronal. Produc energie, consum energie sunt formă de energie.
Dar gândurile, sentimentele, emoțiile, visele, dorințele ale cui sunt?
”Ale MELE, îmi șoptește un gând”.
Cine ești?
”Sunt EU”
HM! Și aici mă împotmolesc!

Tuesday, January 4, 2011
CINE SUNT EU?
Tocmai am terminat de re re recitit India secretă a lui Paul Brunton. Trebuie sa marturisesc ca este una din cărțile care m-au schimbat. Una din acele cărți care au puterea să modifice, să contureze, să finiseze și să întărească personalități. Sau poate că doar mie mi se pare așa. Cel puțin asupra mea a avut toate aceste influențe.
Substanța acestei cărți este exact întrebarea Cine sunt eu?. Sau poate că, din paginile cărții, mie, mi-a rămas adânc săpată în memorie strict această întrebare care apare la un moment dat.
Am stat și m-am întrebat acest lucru în liniștea dormitorului meu și iata ce am aflat până acum despre mine:
1. Sunt o alăturare de compuși chimici a căror complexitate o știe doar partea de divinate a naturii.
2. Sunt un ansamblu de sisteme perfect construite, perfect reglate și divin îmbinate astfel încât funcționează (încă) fără rateuri. Din păcate natura trecătoare a omului va face să vină, și peste mine ca peste aproape toți semenii mei, acel moment de dereglare a sistemelor.
3. Sunt o colecție de simptomatologii ale emotionalului rezultate fie ca urmare a hiperactivității unora dintre sistemele de mai sus, fie născute din gânduri, imagini, amintiri...
4. Sunt o sumă de trăiri apărute din experiențele întâlnite în evoluția mea din această viață.
5. Cred că sunt, Biblia spune, o părticică din Divinitate.
Sunt acel Eu despre care vorbește Brunton atât de frumos și pe care mi l-a descris și Lobsang Rampa. Dar asta încă nu am putut să stabilesc fără nici un dubiu,să știu, pentru că nu am putut încă să-l văd, să-l adulmec, să-l mângâi, să-l ... simt. Doar cred ce mi s-a transmis. Întrebarea este: mă liniștește că “doar cred”? Cum aș putea face să știu?

Subscribe to:
Posts (Atom)